Turul virtual al casei mele

July 4, 2016 Scris de OZ - 2 Comments

Criza varstei de 30 de ani am domolit-o cumparandu-mi un apartament. Simteam nevoia sa fac un pas important in viata, asa ca am decis sa ma mut singura, sa imi cumpar casuta mea si sa ma ocup de decorarea ei. A trecut de atunci mai bine de un an si ramane una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodata. La momentul respectiv am postat fotografii din fiecare camera, dar acum am revenit si cu un tur virtual. Daca nu ati vazut inca fotografiile si povestea fiecarei incaperi, le gasiti aici: dormitorul, livingul, baia si bucataria.

251319-home-sweet-home

Daca urmeaza sa treceti prin acest proces, iata care sunt sfaturile mele:

– Socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ. Mai exact, degeaba aveti un buget stabilit pentru decorare si aveti senzatia ca o sa va ajunga… Prea putine sunt cazurile in care chiar se intampla asta;

– Drumurile la Ikea sunt pacatoase si pot dezechilibra “bugetul”. Eu una nu am reusit niciodata sa merg cu o lista de cumparaturi la Ikea si sa ma tin de ea. Mereu am mai cumparat si alte lucruri si am avut surprize neplacute la casa, cand realizam ca mai multe “nimicuri” adunate ajung sa coste chiar mult;

– Nu cumparati covorul online. Eu am facut asta si am regretat. Culoarea nu era ca cea din imagine, am fost nevoita sa-l returnez, initial nu au vrut sa-mi dea banii inapoi, am fonst nevoita sa-i amenint cu ANPC … Lucrurile s-au rezolvat in cele din urma, dar a fost o experienta neplacuta. Sunt adepta cumparaturilor online, dar unele lucruri chiar trebuie sa le vezi inainte de a le achizitiona;

– Daca se poate, sa alegi si covorul si canapeaua din living in acelasi timp. Asa te vei asigura ca se potrivesc. Eu nu am facut asta si mult timp am regretat. Intai mi-am cumparat canapeau (cu imprimeu floral) si apoi mi-a fost foarte greu sa gasesc un covor care sa se potriveasca din toate punctele de vedere. In capul meu era totul simplu – aveam nevoie de unul verde inchis. Ei bine, realitatea mi-a demonstrat ca nu exista un covor asa cum imi doream eu, asa ca m-am reorientat si am gasit un covor frumos, dar care nu se mai potrivea cu canapeaua :))) In cele din urma, situatia a fost rezolvata cu ajutorul unor perne decorative;

– Nu va cumparati chiuveta neagra. Stiu, arata foarte bine, dar daca locuiti intr-o zona cu apa dura… va fi in permanenta “patata” si va arata urat;

– Verificati toate produsele inainte de a le lua si pastrati bonurile pana va convingeti ca vreti sa pastrati ceea ce ati cumparat. Am avut ceva probleme cu o lustra de la Mobexpert. De acolo mi-am cumparat toate corpurile de iluminat si din avantul de a lua cat mai multe produse din prima, nu am mai verificat si ce model mi-ar trebui in hol. Abia dupa ce am ajuns acasa am vazut ca lustra aleasa de mine nu se potriveste pentru ca se lovea usa de la dressing in ea.  Nici nu am scos lustra din cutie, in magazin doar mi-am ales modelul din cele expuse si apoi am primit produsul direct impachetat, iar cand am vrut sa fac retur mi-au spus ca este un abajur ciobit. Din nou, am avut ceva noroc si mi-au acceptat returul, dar am trecut printr-o situatie neplacuta din neatentie.

– Faceti toate masuratorile inainte de a va alege mobilierul. Eu m-am panicat crezant ca am o baie mult prea mica pentru a-mi cumpara o chiuveta de dimensiuni normale si am sfarsit prin a-mi cumpara cel mai mic model din Univers :)).

– Nu va limitati la Ikea. Sunt atatea magazine cu mobila frumoasa si decoratiuni la preturi accesibile! Preferatele mele au fost: casa 2002, H&M home, Vivre, Ideall.ro si retro boutique.

Acum ca v-am impartasit experienta mea, va invit sa incepem turul virtual al apartamentului:

Clip realizat de Iuliana Popescu:

Kisses!

Oz