City Break in Praga – Day 3

September 3, 2014 Scris de OZ - 2 Comments

In cea de-a treia zi am prins o vreme superba, asa ca am vizitat Pentrin Hill. Am ales sa urcam cu funicularul, ca sa bifam si aceasta experienta, (eu mai mersesem o singura data cu funicularul, in Barcelona) si sa coboram pe jos, ca sa admiram si parcul.

Primul sfat pe care pot sa-l dau: prezentati-va cu biletul cumparat. Pentru acest mijloc de transport puteti folosi aceleasi bilete ca la metrou. Daca vreti sa luati doar dus, optati pentru cel mai ieftin, de 30 de minute (24 de coroane). Daca vreti sa va intoarceti tot cu funicularul, luati unul de 90 de minute, ca sa aveti timp sa vizitati tot.

Daca nu veniti cu biletul in dinti, pregatiti-va sa stati la coada si sa va faceti multi nervi. In Praga nu exista ghisee la metrou, iar biletele se cumpara de la tonomate. Iar acestea mai dau si erori si nu iti accepta fisele (Acestea sunt sfinte! Tonomatele primesc doar fise).

Dupa calatoria cu funicularul ne-am indreptat spre Turnul de observatie. Puteti plati o taxa suplimentara pentru lift, sau puteti urca cele 299 de scari. Astfel veti putea admira in permanenta privelistea. Panorama din varf a fost frumoasa, dar nu s-a comparat cu cea vazuta din Turcul Ceasului Astronomic (preferata mea). Turnul de observatie este construit foarte bine, asa ca pe o parte se urca si pe alta se coboara, astfel incat totul sa fie cat mai organizat si sa nu te ciocnesti cu cei care vin din sens opus.

Urmatoarea oprire a fost la Mirror Maze (un labirint plin cu oglinzi), unde ne-am facut cateva poze haioase.
Coborarea a fost lejera, ca o plimbare prin parc si nu a durat mai mult de 30 de minute. M-am bucurat ca am ales sa mergem in ritmul nostru, pe jos, pentru ca la Petrin Hill totul este pe baza de stat la coada. Si cum nu experimentasem asta pana in ziua respectiva (la toate celelalte obiective turistice s-a intrat lejer), nu ne-a picat prea bine asteptatul.

Pentru ca bifasem de pe lista cam tot ce ne doream sa vedem, am ales sa ne mai umplem timpul si cu Muzeul Evreiesc. Vazusem cateva imagini cu cimitirul si pareau interesante. A fost cea mai proasta decizie! Nu poti sa vezi doar cimitirul (ceea ce ne interesa pe noi). Exista mai multe pachete pentru care poti opta, iar cel mai ieftin bilet, care includea si cimitirul, era de 350 de coroane (aprox 55 lei), in conditiile in care cel mai scump bilet de pana atunci fusese cel de la Palat, de 250 de coroane,  in baza caruia am avut ce vizita timp de 4 ore. Trecand peste pret, desi era o coada destul de mica, am asteptat mult pana sa intram. Cand am ajuns in fata, am inteles de ce. La ghiseu vindea o batrana de aproximativ 70 de ani. Am crezut ca este un caz singular, dar m-am inselat. In tot muzeul, la ghisee esti intampinat exclusiv de batranele de 60-70 de ani :)

In aproximativ 40 de minute am vizitat cam tot. Sunt sanse sa ratezi anumite obiective din circuitul pentru care ai optat, pentru ca nu sunt foarte bine indicate. Cimitirul a fost intr-adevar interesant si mi-a mai placut sinagoga Spaniola (pe care era sa o ratam, fiind cateva strazi mai sus de muzeul de unde luai biletul de intrare), dar per ansamblu am regretat ca mi-am pierdut timpul cu asa ceva.

Restul zilei ne-am plimbat foarte mult pe stradute (sunt superbe!) si am mai bifat o cladire interesanta – Powder Tower, care este tot in stil gotic (v-am spus ca ador arhitectura gotica!). Se pare ca acest turn reprezinta una dintre portile originale ale orasului si dateaza din secolul al XI-lea.

Din pacate, in cea de-a patra zi a trebuit sa plecam cu noaptea in cap. Avionul nostru decola la 9:45 :)

Mi-as fi dorit sa mai petrec macar o zi in acest oras superb, sa ma mai plimb pe strdute si sa ma relaxez. Dar sigur voi reveni in Praga doar pentru a ma relaxa! Acum ca am vazut obiectivele turistice… pot face si asta :)