4 lucruri importante pe care trebuie sa le stii daca vrei sa faci un curs de machiaj

June 14, 2016 Scris de OZ - No Comments

Am terminat inca un curs de machiaj la DallesGO! Acum 2 saptamani am avut ultima ora cu Nick Barna si am exersat machiajul pe care il voi realiza la examen. Fiind un curs acreditat de stat, trebuie sa asteptam sa fim programati, asa ca inca nu pot spune ca am absolvit si cursul de avansati.

In cele 3 luni, Nick mi-a spus de mai multe ori ca lucrez “safe”, asa ca mi-am dorit ca la examen sa realizez un machiaj complex, ceva ce nu am mai facut pana acum. Deoarece este un curs de avansati, am ales un machiaj de editorialĀ  in locul unuia “purtabil”. In ciuda comlexitatii, am folosit foarte putine produse.

Daca fac abstractie de baza, in proportie de 85% am folosit doar tusul, un produs pentru care am o adevarata obsesie si apoi am definitivat machiajul grafic, alb-negru, cu un fard alb mat de la Flormar si un creion Jumbo de la NYX.

Mi se pare fantastic rezultatul, mai ales daca tin cont de faptul ca a fost prima data cand am incercat aceasta tehnica/ acest stil.

machiaj grafic1
machiaj grafic

Ce am invatat in urma cursurilor de machiaj pe care le-am urmat?

1. Este foarte important sa gasesti un make-up artist care sa ti se potriveasca. Mai exact, sa il gasesti pe cel cu al carui stil rezonezi cel mai mult. Asta este valabil in mai toate domeniile. Daca nu reusesti sa inveti ceva nou (ca este vorba despre sofat, gatit, machiat etc.) nu inseamna ca nu esti bun. Inseamna ca nu ai gasit profesorul potrivit pentru tine. Din fericire, pentru mine acesta a fost Nick Barna si a fost al treilea care mi-a predat.

2. Conteaza mult profesorul, dar si mai mult conteaza practica! Un curs dureaza 12 saptamani (1 data/ saptamana cate 3 ore). Este destul de greu sa reusesti sa te perfectionezi realizand 12 machiaje (se face 1 machiaj per curs), asa ca este un must sa exersezi si in timpul liber.

3. Exerseaza pe cat mai multe persoane si cat mai diferite. Este comod cand faci astfel de cursuri sa iti aduci prietenele si sa le machiezi pe ele, dar nu despre asta este vorba. Nu vei evolua daca vei ramane intr-o zona de confort, mai ales daca vrei sa faci din asta o profesie. Nu iti vei machia prietenele toata viata. Este important sa poti sa iti controlezi emotiile in fata unei persoane necunoscute, sa stii sa faci fata “mofurilor”, “pretentiilor” clientelor etc. Nu in ultimul rand, doar intrand in contact cu mai multe tipuri de ten, de probleme ale tenului, vei putea sa iti perfectionezi tehnicile si sa inveti sa te descurci in orice situatie.

4. Cere cat mai multe informatii de la profesor. Tinand cont de faptul ca la aceste cursuri participa cel putin 10 persoaneĀ  si nu esti singura cu profesorul, trebuie sa indraznesti sa pui cat mai multe intrebari. Cred ca am fost cea mai “agasanta” persoana de la cursul asta :))), dar am vrut sa profit la maximum de cele 3 ore/ saptamana petrecute in compania unui make-up artist cu experienta. Prin urmare, am cerut mereu sfaturi si recomandari. L-am intrebat mereu pe Nick ce produse imi recomanda in x situatie si i-am cerut sfaturi atunci cand m-am lovit chiar si in timpul liber de anumite probleme de machiaj. Ideea e – daca vei sta in banca ta, cele 12 saptamani vor trece fara dsa-ti dai seama, iar bagajul tau de informatii nu se va imbogati cu mult. Sunt prea putine informatiile pe care le primesti fara sa intrebi. Cu cat exersezi mai mult cu atat te lovesti de mai multe probleme, asa ca este bine sa profiti de “existenta” acestui mentor pentru ca dupa ce termini cursul esti pe cont propriu :).

IMG_4128
IMG_4134
IMG_4121Eu am devenit dependenta si deja ma gandesc la urmatorul curs pe care sa-l fac :)). Merg pe ideea: “cati make-up artisti, atatea tehnici”, asa ca vreau sa acumulez cat mai multe informatii intr-un timp cat mai scurt si apoi sa-mi formez propriul stil.

Sper ca v-au ajutat sfaturile!

Kisses!

Oz